Share, , Google Plus, Pinterest,

Print

Posted in:

Ce solutii ai cand reteaua wireless nu mai face fata? 802.11 ac

Se vorbea intr-un post anterior despre  standardul 802.11ac, avantajele pe care acesta le aduce in retelele wireless, dar si  despre faptul ca adoptarea sa in mediul enterprise nu este una facila, generand o serie de provocari importante.

Se mentiona, totodata, faptul ca adoptarea acestui standard nu este facila, si depinde de anumite provocari pe care le voi detalia astazi .

Plecam de la faptul ca trebuie sa tinem cont de faptul ca vitezele specifice standardului 802.11ac wave2 sunt obtinute in medii ideale si reprezinta valoarea maxima obtinuta.

In realitate, insa, sunt diversi factori care pot influenta diminuarea mai mare sau mai mica a acestor viteze.

In primul rand, deoarece banda de 5 GHz este libera, ca si cea de 2,4 GHz, inseamna ca oricine o poate folosi. Deoarece oricine o poate folosi, atunci oricine o foloseste. Deoarece oricine o foloseste apar interferente mari. Interferetele mari se traduc prin retransmiteri multe, prin urmare viteza se diminueaza.

Asadar, in medii aglomerate cu multe retele wireless suprapuse, devine aproape imposibila folosirea canalelor de 160 MHz si a modulatiei 256-QAM. Pentru a pastra o fluenta a comunicarii wireless, este necesara micsorarea canalelor la 80 sau chiar 40 MHz si folosirea modulatiei 64-QAM, ceea ce ne readuce, implicit, la viteze mai mici.

De asemenea, mediile fizice reprezentand locatiile unde sunt folosite echipamente capabile 802.11ac pot reprezenta o mare bariera din punct de vedere fizic. Deoarece wireless-ul este, in esenta, transmiterea de date prin unde radio, trebuie sa ne supunem legilor fizicii, sa ne reintoarcem in timpul liceului si sa ne readucem aminte de termeni precum reflexie si refractie.

Prin urmare, constructia peretilor locatiei unde vrem sa folosim reteaua wireless poate afecta destul de mult nivelul de retransmiteri. Materialele de constructie folosite sau grosimea acestora influenteaza in mod direct calitatea semnalului wireless atunci cand el se propaga pe suprafata mai multor incaperi. Asa cum mi-a spus un trainer de solutii wireless, pentru trecerea de la 802.11n la 802.11ac nu este de ajuns inlocuirea AP-urilor vechi cu cele capabile 802.11ac si montarea acestora in aceleasi locuri, ci este necesara efectiv o noua analiza a cladirii, un nou site survey.

Nu in ultimul rand, trebuie sa tinem cont de faptul ca daca dorim sa beneficiem de viteze teoretice de peste 1 Gbps, atunci echipamentele care interconecteaza AP-urile la reteaua cu fir trebuie sa suporte viteze superioare. Ce vreau sa spun este ca degeaba avem 2 sau mai multe AP-uri 802.11ac wave2, capabile teoretic de viteze de peste 1 Gbps fiecare, daca ele sunt conectate in acelasi switch cu interfata de uplink de 1 Gbps. In realitate, viteza insumata a utilizatorilor conectati la AP-urile din acel switch nu va depasi 1 Gbps. Ceea ce inseamna ca inainte de a achizitiona AP-uri capabile 802.11ac, poate ar fi bine sa facem, mai intai, un upgrade la echipamentele de interconectare a acestora la reteaua cu fir.

Bineinteles, este evident faptul ca si device-urile care se conecteaza la o retea 802.11ac (smatphone-uri, tablete, laptop-uri, etc) trebuie sa suporte acest standard pentru a beneficia de viteze superioare.Exista mai multi factori care pot influenta calitatea semnalului wireless, am enumerat doar cativa, mai putem detalia.

In concluzie, beneficiile standardelui 802.11ac, in special al 802.11ac wave 2 sunt clare, dar pentru a beneficia de ele trebuie sa tinem cont de cel putin factorii de mai sus.

Lasă un răspuns